Cifra de șase este cea mai mare izbutită până acum, dacă ne referim la numărul de goluri marcate într-un singur meci, luând în discuție perioada cu sistem divizionar a primului nostru eșalon, adică din 1932 încoace. Așadar, Claudiu Keserü a egalat acest vechi record care datează de aproape 77 de ani. Atunci, mai exact în septembrie 1937, primul care a izbutit o asemenea performanță a fost timișoreanul Ãrpád Thierjung, de la Chinezul, într-un meci cu celebra CAO. De altfel, la finele acelui sezon, 1937/38, Thierjung a fost încununat ca golgeter al României.
Pe-atunci însă era mult mai ușor pentru un atacant să ajungă la cifre mari de goluri marcate într-o singură partidă, pentru că în sistemul existent al vremii, 1-2-3-5, toate mingiile îi căutau pe atacantul central în mod deosebit sau pe interii din preajma lui. După Thierjung însă, doar încă cinci oameni de gol, cu tot cu Keserü, au mai izbutit atâtea reușite în doar 90 de minute. Totodată de la ultima asemenea ispravă trecuseră 21 de ani, atunci când Marian Popa, pe-atunci la Farul, a scuturat de șase ori poarta Oțelului Galați, ca și Keserü acum, el înscriind toate golurile echipei sale.
Toți cei șase care au atins recordul de șase goluri în același meci:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER